și mâna mea devine
o floare sau altceva
așa frumos.
Îți lași ochii spre mine
sufletul meu știi bine,
privirea ți-o cunoaște
pe de rost.
Aceeași veche distanță
același dor cu speranță
se ridică din
mireasma de-amintiri.
Aceeași melodie
dedicată ție
mereu se înalță
din tăcute iubiri.
După zăpezi ce-au să vină
merii din grădină
vor înflori din nou
de dragul tău.
Și flori albe de măr
îți voi prinde-n păr
și nimeni altul
nu te va iubi ca mine.
Dan Lucian Corb 4 decembrie 1989
Volumul: Din amintiri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu