marți, 31 octombrie 2017

Omul de zăpadă Versuri Ioana Bocicu Lectura Luk Muzica DLC

Din clopote de sticlă Versuri Adriana Dandu Lectura Luk Muzica DLC

Prietenul birtului Text Gica Ciobanu Muzica și Lectura DLC

duminică, 29 octombrie 2017

Prin gara dintre vise, povești despre iubiri

Pe-afară numai vântul... suspină printre ramuri
În zorii dimineții cu-aromă de-amintiri,
În depărtare trece un tren ce-i plin cu doruri
Prin gara dintre vise, povești despre iubiri.

Cărarea-i mai pustie ca frunza-nlăcrimată,
Iar ochii mei îmi plouă pe foile-nvechite,
Deși tristețea asta îmi pare-a fi demodată,
Îi simt catifelările în vuiet despletite.


Și-mi clatină fereastra acest năvalnic vânt
De parc-ar vrea să intre să stăm la o șuetă,
Mestecenii se leagănă duioși până-n cuvânt
Și-mi vine să le cânt cumva o șansonetă.

Aș porni peste câmpuri, aș trece peste dealuri
Cu o valiză veche și-o floare la rever,
Dar mai aștept, iubire, într-o scrisoare rânduri
Și-ngăduie-mi să lăcrim, îngăduie-mi să sper.

Dan Lucian Corb 29 octombrie 2017
Volumul: Line cuvinte a dor






sâmbătă, 21 octombrie 2017

Privesc mestecenii în vânt

Cândva, demult, de ziua mea
Eram cu tine, frățioare...
Și azi îmi plânge inima
Și sufletul adânc mă doare.

Privesc mestecenii în vânt
Cad lacrimi pe obraz șiroaie...
Și-mi plouă aspru în cuvânt
Și-i o tristețe în odaie.

Te-ai dus lăsându-mă în dor
Te văd doar în fotografie...
Pași grei pe lungul coridor
Unde ne jucam, copilărie.

Dar ce a fost frumos rămâne
Chiar dacă vremea-i trecătoare...
Aș vrea să împărțim o pâine,
Un măr, un vis, dar plouă tare.

Dan Lucian Corb 21 octombrie 2017

marți, 17 octombrie 2017

Pustie-i cărarea pe care odată treceam

Pustie-i cărarea pe care odată treceam
Amândoi, ce doruri în suflet strângeam,
Se clatină frunzele în toamnă pe ram,
Nostalgice gânduri, în vorbe-ți credeam.

Și ce mă înduioșai când glasu-ți auzeam,
Da, și momentele în care ne povesteam,
Ce fericiți, nedezlipiți în clipele acelea eram,
Și-acum numai ploile îmi mai bat în geam.

Și cât de mult ochii limpezi ni-i îndrăgeam,
La câte filme romantice, împreună mergeam,
Uneori în lojă, după draperii, ne sărutam,
La meditații, cu mere dulci, strofe citeam.

Pustie-i cărarea pe care odată treceam
Amândoi, ce doruri în suflet strângeam,
Toate visele-ntr-un buzunar le țineam,
Doi elevi, mai știi pe ce cântec lăcrimam?!

Dan Lucian Corb 17 octombrie 2017
Volumul: Singur sub sclipiri de stele










Blândă risipă... Versuri Pavel Ilica Muzică DLC

miercuri, 11 octombrie 2017

Cândva la cinema, într-un târziu de toamnă

Cândva la cinema, într-un târziu de toamnă
Te așteptam să vii c-un dor de catifea,
Luasem două bilete, le mai păstrez pe-o ramă
Alături de o lacrimă - fotografia ta.

Aveam umbrelă bej, nostalgice priviri
În care-ai apărut pe o străduță veche,
Te-am strâns în brațe-atunci, ce potriviri
Când vântul fredona prin ale mele plete.

A fost un film romantic și-n el ne regăseam,
Când am ieșit, știu c-am dansat prin ploaie,
Țin minte zborul frunzelor desprinse de pe ram,
Ce mi-ai lăsat tu mie, cuvinte pe o foaie?!...

Prin același parc, într-un târziu de toamnă
Trec suspinând, mă-ntorc într-o poveste,
Dar tot ce-a fost, oare ce mai înseamnă?...
Plouă tăcut, năvalnic, a fost și nu mai este.

Dan Lucian Corb 11 octombrie 2017
Volumul: Amintiri dintr-un oraș provincial




Tâmplei mele... Versuri Victor Burde Muzica și Lectura DLC

Noului An Versuri Victor Burde Lectura Luk Muzica DLC

luni, 9 octombrie 2017

Mesteceni albi, mesteceni galbeni

Mesteceni albi, mesteceni galbeni,
Mesteceni ninși de amintiri...
Și-un vis în care mi te legeni
Pe cântecul unei iubiri.

Seri prinse-n dulci melancolii,
Nopți pustiite-n doruri grele,
Un drum pe care nu-l mai știi
E presărat cu-argint din stele.

În zori l-aceeași cafenea
O clipă-mi pare că-mi surâzi,
Dar singură-n odaia ta...
Nu-ți pasă că am ochii uzi.

Mesteceni albi, mesteceni galbeni,
Mesteceni ninși de amintiri...
Citești scrisori și printre lacrimi
Îți văd lumina din priviri.

Dan Lucian Corb 10 octombrie 2017
Volumul: Singur sub sclipiri de stele

joi, 5 octombrie 2017

Dincolo de iarnă mă aștepți tu! Versuri Lăcrimioara Iva Lectura Luk Muzi...

Mi-aduc aminte de-o iarnă din copilărie Versuri Dan Lucian Corb

Moartea căprioarei Versuri Nicolae Labiș Lectura Lucreția Bogdan Ința

Cuvinte pline de dor se-nșiruie cu duioșenie pe foi

Luna cu blândele-i raze mângâie norii de catifea,
În culori vișinii, turcoaze, suspină din dragoste inima,
Miresme de flori ne învăluie blând, iar ne apropie,
O caleașcă trasă de fluturi vine dinspre întinsa câmpie.

Trece-un tren undeva-n depărtări lasă-n urmă gări,
Vântul adie ondulând fumul unei simple țigări,
Pe alocuri pâlpâie melancolic lumini de felinare,
Habar n-ai ce dor îmi e de a ta lină sărutare.

Cuvinte pline de dor se-nșiruie cu duioșenie pe foi,
Umple-mi privirea căci fără tine ochii-mi sunt goi,
Dansează cu mine pe acordurile acestea de pian
Într-un stil de blues îmbinat cu clasic beethovenian.

Pustiu e și rece, cu toate-astea, oftatul e elegant,
Te ador poetic, îmi stârnești un sentiment impresionant,
Știi ceva, tiptil, în visul tău fac de probă câțiva pași
Șoptindu-ți, să-ți fiu cântec, îmi îngădui, mă lași?!...

Dan Lucian Corb 5 octombrie 2017
Volumul: Line cuvinte a dor



luni, 2 octombrie 2017

Îndrăzneț soldat, să mă aștepți duioasă

Dac-ar fi să plec iar în armată...
Mi-aș dori, la gară, tu să mă conduci,
Să-mi promiți că inima ta toată
E a mea și ale tale buze dulci.

Să îți cânt ceva cu ochii-nlăcrimați
Să mă-mbrățișezi cu disperare,
Călători să ne privească-nduioșați,
Să-mi promiți că mi-ești iubirea care...

Seara-n unitate, gându-mi de departe
Să îmi zboare către tine, draga mea,
Iar scrisorile de dor mult așteptate
Să ne-nmiresmeze clipe de catifea.

Îndrăzneț soldat, să mă aștepți duioasă,
Credincioasă să îmi fii, iubită scumpă,
Pe cărarea care duce înspre casă
Să îmi ieși în cale, dragoste, în luncă.

Dan Lucian Corb 2 octombrie 2017
Volumul: Line cuvinte a dor