luni, 30 decembrie 2019

Singur de Anul Nou Versuri Muzică și Voce Dan Lucian Corb

duminică, 29 decembrie 2019

Floare albastră a anilor mei Versuri Diana Olteanu Muzică și Voce Dan Lu...

marți, 24 decembrie 2019

Dăruind iubire

Oare înțelegem ceva din faptul că Domnul Iisus
A venit pe lume într-o simplitate desăvârșită,
Oare înțelegem cuvintele ce se spun și s-au spus
Despre Cel ce a venit să ne mântuiască, chiar inima rănită?!

În peștera aceea săracă, loc de adăpostire a turmelor,
Acolo s-a născut Mântuitorul tuturor sufletelor,
De aceea să aprofundăm și să păzim cuvintele sfinte
Că doar așa vom putea merge liniștiți prin viață înainte.

Știm asta fiecare, că nimeni nu ia nimic cu el când se duce,
Omule bun, roagă-te cu credință și cu smerenie fă-ți cruce,
Să ne închinăm și noi să simțim în suflete acest dar,
Singura noastră speranță de a fi veșnici cândva, peste hotar.

Oare înțelegem ceva din faptul că Domnul Iisus
A venit pe lume într-o simplitate desăvârșită,
Oare putem fi mai buni căutând steaua pe cer undeva, sus
Descoperindu-ne pe noi înșine, dăruind iubire nesfârșită?!

Dan Lucian Corb 24 decembrie 2019
Volumul: Crăciun Fericit, omule drag!






DLC Un artist provincial Fotografie


DLC Un artist provincial Parfumul clipei Fotografie


miercuri, 18 decembrie 2019

Uneori mă trezesc noaptea

Uneori mă trezesc noaptea
cu un dor cumplit de foșnetul plopilor
din adolescența cu surâs catifelat
dovadă a faptului că nu am uitat.

Uneori mă trezesc noaptea cu setea
aceea de șoapte în lacrimi arămii
când îmbrățișările cuvintelor distinse
mă purtau în poezii de iubire atinse.

Uneori mă trezesc noaptea
admirând pur și simplu liniștea
din sclipirea stelelor ce împânzesc cerul
tot mai dorindu-mi să înțeleg esența, misterul.

Uneori mă trezesc noaptea
din visul cu mașina veche de scris
în care cea mai simpatică dactilografă
își lasă pe noptiera mea un măr și-o agrafă.

Dan Lucian Corb 18 decembrie 2019
Volumul: Mai nou visez o dactilografă



marți, 17 decembrie 2019

Declarație din dragoste Ți-am declarat din dragoste iubire Text NDC Lect...

Duioase gânduri despre iubire 4. Iubirea e un miracol

Omul crede în miracolul iubirii și asta e minunat. Însă iubirea miracol are nevoie de înțelepciune, gânduri sensibile, sentimente de un albastru pur și fapte, gesturi fine, chiar mărunte, prin care poți oferi celuilalt, celui de lîngă tine o picătură de încredere și speranță. Iubirea, cel mai înălțător sentiment, cea mai frumoasă expunere în clipă, o dulce melodie, dor scăldat în limpezi cuvinte, suspin în taină, lacrimă, aripă, zbor, atunci când o simți până-n adânc de suflet, primește-o și fă tot posibilul să o păstrezi. Lasă lucrurile să decurgă de la sine, însă implică-te și tu, vei simți cum devii mult mai frumos în esență. Ai curaj și spune ce simți, căci iubirea în taină, chiar de e așa de duioasă, se stinge cu fiecare tăcere. Iubirea e un miracol. Ea poate să îți atingă sufletul exact când nu te aștepți, poate chiar atunci când ai senzația că nu mai are rost să speri. Ai încredere! Tu poți face iubirea un miracol!
Nu contează cât ai așteptat, important e să poți preschimba lacrimile de aștepare, dorință și dor în zboruri line către sufletul tău pereche. Lasă durerile-n urmă, privește înainte, vezi cărarea ce îți îndrumă pașii către împlinire, acolo unde te așteaptă iubirea sinceră, nemărginită, de-atâta vreme dorită. Tu poți dobândi iubirea miracol! Când o simți mergi cu inima deschisă înspre ea. O simți în suflet ca o adiere, ca o liniște neliniște, ca o armonie deplină? 
E cel mai duios miracol!
Visează... de exemplu un sfârșit de vară, pe un deal, adieri de vânt, frunze legănându-se, zbor de păsări într-un amurg de vis, sentimental, o bicicletă, câteva baloane inimi și voi, copleșiți de miracolul iubirii...

Dan Lucian Corb 17 decembrie 2019
Volumul: Duiose gânduri despre iubire

sâmbătă, 7 decembrie 2019

Hai în teniși!

Vreau totul sau nimic
așa că lasă bucățelele de ciocolată
prefer să răsfoiesc o carte
în locul unei plimbări cu mașina
deci nu face momentan plinul
dacă vrei să mă surprinzi
hai în teniși, tricou larg și blugi
și sărută-mă în văzul lumii
la intersecția de pe strada viselor
nu-ți face griji dacă plouă argintiu
împărțim umbrela cu buline
ce e la mine
știi că ochii tăi mă înduioșează
până la lacrimi?
Dacă mai păstrezi bilețelele
în poșeta galbenă
șoptește-mi ceva din trecut
hai, mă vezi?!
Surâzi în lacrima mea...
Te invit la Cinema!
Apoi dacă dorești ne plimbăm
până spre seară
cu povești
pe alei pe sub tei
hai, vrei?
Tu fără rimă
eu cu rimă!
Dar vezi că n-am terminat facultatea!

Dan Lucian Corb 7 decembrie 2019
Volumul: Mai nou visez o dactilografă




Declarație din dragoste Azi, un strigăt neauzit Text Olga Alexandra Diac...

miercuri, 4 decembrie 2019

Ochii lui lăcrimau...

Serile de iarnă 
în acel început de decembrie 
i se păreau atât de lungi și apăsătoare. 
Locuia singur, într-o odaie modestă, 
la periferia unu orășel, în gazdă la o mătușă. 
De trei luni aștepta un loc de muncă, 
dar mereu i se amâna angajarea. 
Probabil erau alții cu relații mai mari. 
Se simțea gerul, dar lui nu-i păsa. 
Urca pe bicicleta găsită în șopron, 
aranjată și lustruită, 
pedalând pe străzile tăcute 
ale acelui cartier mărginaș. 
Uneori fluiera la întâmplare, 
alteori definit pe o melodie plăcută. 
Ținea bine ghidonul în mâini, 
pe degete purtând mănuși subțiri din piele. 
Frână brusc lângă un magazin
de unde își cumpără o pungă cu moșuleți
din ciocolată, să-i dăruiască oricui
i-ar ieși în cale.
Ceața se lăsa tot mai adânc.
Ochii lui lăcrimau... lăcrimau...
Pe el nu-l mai aștepta nimeni.

Dan Lucian Corb 4 decembrie 2019
Volumul: Mai nou visez o dactilografă

Capricii Versuri Olga Alexandra Diaconu Lectura Luk Muzica DLC

Fata din Valea Regilor Album Autor Lucreția Bogdan Ința Compozitor Dan L...

Ars poetica Versuri Lucreția Bogdan Ința Lectura și Muzica DLC