Zadarnic vei plânge cândva

Zadarnic vei plânge cândva cât o mare-nvolburată
Că-n brațe nu mă vei putea strânge cum o făceai altădată,
Căci mult prea târziu va fi în clipa aceea de dor
În care pustiu va părea chiar și vechiul te-ador.

Cum îți spuneam ai grijă de noi, de iubirea frumoasă
În care ne regăseam și-n care ne simțeam ca-ntr-o casă,
Clădită din lacrimi, din așteptări și din dorințe
Ce-a mai rămas, regrete amare-n șuvoi, suferințe.

Iar, tu, în noaptea senină sau în cea cu furtună
Când lăcrimând ai da orice pentru o clipă împreună,
Să-ți amintești doar de ale mele simple cuvinte
Prin care îți destăinuiam cu sufletul sentimente.

Zadarnic vei plânge cândva cât o mare-nvolburată
Că-n brațe nu mă vei putea strânge cum o făceai altădată,
Rămâne-vom, desigur, două idei scrise-ntr-o carte
Netipărită, și cât aș fi vrut, of, ce iluzii deșarte.

Dan Lucian Corb 19 aprilie 2017
Volumul: Pentru atunci