marți, 4 aprilie 2017

Numai vântul, numai ploaia

Numai vântul, numai ploaia, numai ploaia, numai vântul
Îmi alin-acum cuvântul, iar cuvântul și cuvântul,
Numai lacrimi, numai lacrimi mi se-nșiră-n suflet blând
Numai doruri, numai doruri peste cântece oftând.

Și în freamăt de mesteceni aud stropii mari de ploaie
Amintiri mă-nduioșează, ce tristețe-i în odaie,
Printre cărți vechi, printre vise regăsesc o vorbișoară
Porțile de gând deschise mi le las și las să doară.

Melancolic mi-e poemul ce suspină-n noaptea rece
Și cărarea-i pustiită și pustiul nu mai trece,
Poate înspre linii zori, pe câmpie-n depărtare
Dulce floare-nmiresmată îmi vei îmblânzi-apăsare.

Numai vântul, numai ploaia, numai ploaia, numai vântul
Îmi alin-acum cuvântul, iar cuvântul și cuvântul,
Numai lacrimi, numai lacrimi mi se-nșiră-n suflet blând
Numai doruri, numai doruri peste cântece oftând.

Dan Lucian Corb 4 aprilie 2017




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu