Și văd cum alergam prin ale verii ploi,
Băieți și fete, copii, frați și surori,
Prin Cartierul Șoimul și pe câmp cu flori.
Mi-e dor de vremurile-acelea de demult
Și tare-aș vrea ca glasuri de copii s-ascult,
Să ne jucăm pe-afară cu mingea, ce bucurii,
Să stăm pe pături în iarbă cu multe jucării.
Să-mpart cu frățiorul meu o ciocolată,
S-o așteptăm pe mama venind de la servici,
Odaia-i tristă acum, nimic din ce a fost odată
Nu va mai fi decât în suflet și-amintiri, aici.
Șiroaie, lacrimile curg pe fața mea...
Ați fost tot ce-am avut mai bun în viață,
Vă voi păstra în gândul meu, inima mea,
Cei mai frumoși ani, răscruci de vânturi și speranță.
Dan Lucian Corb 29 mai 2020
Volumul: Amintiri dintr-un oraș provincial
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu