Pe câmpia aceea n-ai mai trecut
Sau cel puțin eu nu te-am văzut,
Raze de soare prin părul tău...
O scrisoare și-o părere de rău.
Desigur, mai păstrez vara de-atunci
Privindu-te culegând flori de pe lunci,
Ochii tăi ce-adânc mă-nduioșeau...
Buzele fragede ce m-ademeneau.
Poveștile lungi cu șoimi și prințese
Le mai aud când luna vise țese,
Dansul acela sub stele zglobii...
Dulce-mi șopteai „mi-ești iubirea dintâi”.
Prin orașul pustiu mestecenii-s ninși,
Ochii mei iar de lacrimi cuprinși,
Visu-i topit într-un dor argintiu...
De ce te-ai dus, unde să-ți scriu?
Dan Lucian Corb 9 februarie 2020
Volumul: Amintiri dintr-un oraș provincial
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu