Te strig, surâd și plâng

O valiză-ntr-o gară pe peronul pustiu
Și ochii tăi, domnișoară, ca un cer albăstriu,
Dulce-a fost vara în care cu dor ne-am iubit...
Și tristă seara când două lacrimi s-au despărțit!

Țin minte, da, era prin vara lui nouăzeci
Și-am insistat ore-n șir să rămâi, să nu pleci,
Adia un vânt de mătase prin părul tău...
Ți-am spus că-ntr-o zi îți va părea rău!

Zadarnic citești acum scrisori de la mine,
Amar m-a durut alergând plângând după tine,
Erai o adolescentă frumoasă, ești realizată...
Da-n sufletul tău strigi iubirea aceea curată!

Știi, uneori, de departe-n micul oraș noaptea
Se-aude un tren pe șinele lungi fluierând așa,
Atuncea oftez, atât de duios, lăcrimând...
Te revăd ca-ntr-un vis, te strig, surâd și plâng!

Dan Lucian Corb 16 februarie 2020
Volumul: Amintiri dintr-un oraș provincial