Domoală, îți va bate-n geam,
De răsfoi-vei vreo revistă...
Îți vei aminti cât te iubeam?
Mai știi îmbrățișarea care
Pe malul mării ne-a durut?...
Un corb și-o lacrim-arzătoare
Ce-o am în suflet, n-a trecut!
Și cântecul sub clar de lună...
Ca o poveste prinsă-n doi,
Când ne șopteam că împreună
Vom fi orice-ar fi între noi?
Îți mai aduci aminte oare...
Pe țărmul gol cum ne strigam,
Cum scoici îți dăruiam și-n zare
Priveam îmbrățișați, visam?!
A fost cândva, ai fost sublimă,
Dar te-am pierdut așa ușor,
Să îți mai împletesc o rimă...
Parcă mi-e dor, ochii mă dor.
Anii-au trecut, un corb suspină
Pe-o ramură pe țărmul mării,
Iar ochii tăi în vânt lacrimă...
În semn că nu m-ai dat uitării.
Și dacă ploaia-n seara tristă,
Domoală, îți va bate-n geam,
Scrie ceva, fii scenaristă...
Așa măcar să pot să te-am!
Dan Lucian Corb 14 februarie 2020
Volumul: Iubiri pierdute-n dor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu