duminică, 17 iulie 2016

În seara ce se lasă blândă

În seara ce se lasă blândă
Cu stropi de ploaie-n vechiul geam,
Stă lacrima tot mai profundă
Prinsă-n ochi ca frunza-n ram.

Cărarea e pustie iară...
Se leagănă un lan de grâu,
În depărtări plânge-o vioară
Tristețea n-o pot ține-n frâu.

Suspin cu duioșenie-n privire...
Tot scotocind printre hârtii,
Ce dulce e câte-o amintire
De care nu știu de mai știi.

Și vântul parcă se-ntețește
Și lacrima e tot mai grea,
Când luna printre nori clipește
Mi-e dor de-un dor șoptit de ea.

Dan Lucian Corb 17 iulie 2016
Volumul: Pentru atunci

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu