În seara ce se lasă blândă
Cu stropi de ploaie-n vechiul geam,
Stă lacrima tot mai profundă
Prinsă-n ochi ca frunza-n ram.
Cărarea e pustie iară...
Se leagănă un lan de grâu,
În depărtări plânge-o vioară
Tristețea n-o pot ține-n frâu.
Și vântul parcă se-ntețește
Și lacrima e tot mai grea,
Când luna printre nori clipește
Mi-e dor de-un dor șoptit de ea.
Dan Lucian Corb 17 iulie 2016
Volumul: Da, ștrengărițo
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu