Sunt zile în care mă-ntreb
Ce e cu mine, cu viaţa mea,
Sunt zile în care mă-ntreb
Şi-aflu răspunsul în lacrima mea.
Sunt zile în care visez
O viaţă perfectă, frumoasă,
Sunt zile în care pictez
Din zâmbetul norilor ploaie aleasă.
Sunt zile-n care-mi doresc
Linişte-n gândurile mele,
Sunt zile în care plutesc
Ca o speranţă lină până la stele.
Sunt zile în care mă rog
Să-mi fie bine, să fiu fericit,
Sunt zile în care mă rog
Cândva să fiu un om împlinit.
Dan Lucian Corb 28 decembrie 1991
Carte 6 DLC Simplele mele gânduri - Caietul cu amintiri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu