duminică, 1 septembrie 2013

Flori de rai

  În frumoasa zi de duminică, sufletul înmiresmat cu parfumul florilor de rai, tinde spre linişte, armonie, echilibru, astfel devenind mai buni, mai înţelepţi şi mai frumoşi ca oameni, totuşi simpli trecători pe acest pământ dar atât de importanţi fiecare, fiecare urmând drumul său în viaţă, călăuziţi fiind mereu de Lumina ce ne mângâie speranţa.
  În frumoasa zi de duminică, sufletul înmiresmat cu parfumul florilor de rai, caută cuvintele line ce găzduiesc doruri, caută izvorul înţelepciunii desăvârşite, caută şi găseşte Iubirea.
  În frumoasa zi de duminică, sufletul înmiresmat cu parfumul florilor de rai, lăcrimează de fericire, descoperind mereu cele mai albastre sentimente.

Dan Lucian Corb

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu