A fost o vreme-n care ce mă ademeneai...
Să vin la tine-n vise unde mă dominai,
De multe ori stăteam, așa, până în zori
Când îți cântam în odaia cu parfum de flori.
A fost o vreme-n care mă simpatizai...
Să hoinărești cu mine prin lume îți doreai,
La cafenea în centru ne sorbeam din priviri
Ne sărutam pe drumul unei mirifice iubiri.
A fost o vreme-n care, of, cât mă mai iubeai...
Erai așa de dulce, nu te mai dezlipeai,
Ploua năvalnic vara după toridul soare
Și tu cu-al tău surâs îmi aduceai alinare.
A fost o vreme-n care vorbeam ore în șir...
Apoi, singurătate cu-aromă de trandafir,
Vise risipite, lacrimi, pe-o insulă pustie
Și dorul meu ce încă suspină-n poezie.
Dan Lucian Corb 10 iunie 2020
Volumul: Amintiri dintr-un oraș provincial
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu