În casa cea pustie fără tine,
Mama mea dragă, cu nume de Floare,
Mi-e sufletul cu dor și cu suspine
Și despărțirea-i grea, tot mai apăsătoare...
În odaia ta, citesc câte-o scrisoare
Cu ochii-nlăcrimați, mi-e tare greu,
Țin minte cum mi-ai spus, din depărtare,
Te rog s-ai grijă de tine, te iubesc, băiatul meu...
Și ultimul sărut pe a ta frunte
Mă face să oftez adânc, să plâng acum,
N-o să te dezamăgesc oricâte vremuri crunte
Vor fi, cu mine ești pe-al vieții drum.
De glasul tău mi-e dor, un dor cumplit,
Mestecenii-nfrunzesc și-adie la fereastră,
Mă simt așa de trist și-atât de răscolit,
Însă speranța mi-e în zarea cea albastră.
Dan Lucian Corb 12 aprlie 2020
Volumul: Mama, dragostea sufletului meu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu