Poate duce-n ochi, de dor,
N-ar mai fi un hoț de inimi
Pustiind dulcele-amor.
De-ar ști omul câte șoapte
Plâng pe-aripi de fluturi albi,
N-ar mai scotoci prin noapte
După cei mai fini rozalbi.
De-ar ști omul câte vise
Le-ar putea cândva-mplini,
Ar lăsa doar uși deschise
Și nu s-ar descumpăni.
De-ar ști omul câte drumuri
Sunt în voia vântului,
Ar citi și din trecuturi
Din taina cuvântului.
De-ar ști omul câte-n lume
Sunt aievea trecătoare,
N-ar mai risipi anume
Clipele nemuritoare.
Dan Lucian Corb 2 octombrie 2019
Volumul: De-ar ști omul câte lacrimi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu