marți, 30 aprilie 2019
luni, 29 aprilie 2019
duminică, 28 aprilie 2019
sâmbătă, 27 aprilie 2019
vineri, 26 aprilie 2019
joi, 25 aprilie 2019
miercuri, 24 aprilie 2019
marți, 23 aprilie 2019
Parcă ieri eram elevi
Parcă ieri eram elevi şi la ore învăţam,
Cu stilouri cu cerneală pe caiete tot scriam...
Uniforme aveam şi în ochi străluceam,
Însă toate au trecut, azi ploi îmi bat în geam.
Undeva, într-un liceu, câte vise am avut,
Câte clipe minunate cu colegii-am petrecut,
Întinsele coridoare cu câţi paşi le-am străbătut,
Câte note, ce emoţii, câţi de zece am pierdut.
Ore petrecute-n clasă, orele-n care visam,
Pauzele aşteptate, când pe-alei lungi ne plimbam,
Pe sub florile de tei, printre stropi de ploaie stam,
Of, parfumul trandafirilor ce duios îl adoram.
Drumul lung până la gară şi iubirea dintr-o vară
Trenul fluierând a dor, lacrimi într-o călimară,
Bucuria de a prinde trei acorduri pe-o chitară,
Beţele de tobe-ascunse-n diplomat, aşa-ntr-o doară.
Ora de dirigenţie, fotbalul de pe platou,
Tezele de la materii, parcă le-aş mai da din nou,
Fuga la un Cinema să vedem câte-un erou,
Primii şalvari de la croitor asortaţi cu un sacou.
Meditaţiile lungi când muşcam din câte-un măr,
Apa cu zahăr în loc de gel ce o îndesam în păr,
Primele tristeţi tăcute, dar şi al speranţei licăr
Când în nopţile senine tot priveam după luceafăr.
Unde eşti adolescenţă, cu mireasma ta sublimă,
Cu-ale tale dulci cuvinte şi lectură lină, lină,
Cu speranţele albastre prinse într-o blândă rimă,
Unde eşti adolescenţă, de ce sufletu-mi suspină?...
Sigur c-aş mai vrea o dată să m-aşez în banca mea,
Poate să dansez c-o fată, din liceu, ce îmi plăcea,
Să pot fi pentru o clipă un şcolar c-o cărticea,
Să chiulim de la o oră printre flori pe o vâlcea.
Şi când vine toamna, toamna plină-n nostalgie
Iau caietele pe care cândva am scris câte-o poezie,
Le citesc cu ochii-n lacrimi, frunza pică ruginie,
Rămas bun profesori dragi, îmi răsună o melodie.
Parcă ieri eram elevi şi la ore învăţam,
Cu stilouri cu cerneală pe caiete tot scriam...
Şi ţin minte vremea-n care sonetele dăruiam
Şi cum lăcrimând uşor, spre împlinire năzuiam.
Dan Lucian Corb 23 aprilie 2019
Undeva, cândva, frumoşi liceeni

luni, 22 aprilie 2019
duminică, 21 aprilie 2019
sâmbătă, 20 aprilie 2019
vineri, 19 aprilie 2019
Catrenul serii O lacrimă și un cuvânt
O lacrimă și un suspin,
Doruri și doruri ce tot vin,
O lacrimă și un cuvânt
În adierile de vânt.
Dan Lucian Corb 19 aprilie 2019
Doruri și doruri ce tot vin,
O lacrimă și un cuvânt
În adierile de vânt.
Dan Lucian Corb 19 aprilie 2019
joi, 18 aprilie 2019
miercuri, 17 aprilie 2019
marți, 16 aprilie 2019
Lacrima, de când prin păduri te iubeam
Prin lanul de grâu pe un câmp mlădios
Treceai într-o vară cu părul în vânt,
Venind spre pădurea în care frumos
Îți ședea lângă izvor așteptând un cuvânt.
Și ți l-am spus atunci cu o voce duioasă
Și l-ai primit, copleșită de dor,
M-ai luat cu tine pentru o vreme acasă
Și m-ai iubit, credeam netrecător.
Însă-mi veni un ordin de recrutare
Și spre toamnă în armată am plecat,
M-ai condus la tren, dulce, surâzătoare,
Și mi-ai spus: „te aștept, soldatule, ești minunat!”
Dar răspuns la scrisori de la tine n-a fost,
În permisie nu te-am găsit, nu știam
Unde te-ai dus deși-mi cunoșteai pe de rost
Lacrima, de când prin păduri te iubeam.
Dan Lucian Corb 16 aprilie 2019
Volumul: Singur sub sclipiri de stele

luni, 15 aprilie 2019
duminică, 14 aprilie 2019
sâmbătă, 13 aprilie 2019
Îmi plăcea să te văd citind la un ceai
Îmi plăcea să te văd citind la un ceai
Pe o pajiște splendidă în luna lui mai,
Aș fi dat orice un sărut să îmi dai
În acel decor pe un sunet de nai.
Stăteam clipe-n șir, uite-așa, să te-admir
Atât de aproape de tine de mă mir
Cum n-am avut curaj cu un trandafir
Să te caut cum aș fi musafir.
Uneori când pagina o întorceai
Cu blândețe în ochi mă priveai,
Nu știam că și tu atunci mă plăceai
Erai așa de frumoasă de mă topeai.
Însă vara s-a dus ca un dor lăcrimând
Tu mi-ai rămas exact așa-n gând,
Cum te știam când apele murmurând
Departe curgeau într-o vorbă oftând.
Dan Lucian Corb 13 aprilie 2019

vineri, 12 aprilie 2019
În satul melancolic de pe deal
Era o fată simplă de la țară
Ieșea cu gâștele pe legheleu,
Avea o casă cu etaj și scară
Și nu umbla cu bluze-n decolteu.
Un puști o urmărea ades uimit
De stilul ei puțin cam zăpăcit
Și îi ducea grăunțele în sac,
O admira citindu-l pe Balzac.
Și-a mers cu prietenele la un bal
În satul melancolic de pe deal,
S-a-ndrăgostit de un tip sprâncenat
Ce avea cocie și-un cal și au plecat.
Au dat-o la ziar ca fată dispărută
Oferind pentru o veste și valută,
Până-ntr-o zi când s-a întors acasă
Cu un gâscan ce se foia în plasă.
Dan Lucian Corb 12 aprilie 2019
Volumul: Păreri nesinguratice
Ieșea cu gâștele pe legheleu,
Avea o casă cu etaj și scară
Și nu umbla cu bluze-n decolteu.
Un puști o urmărea ades uimit
De stilul ei puțin cam zăpăcit
Și îi ducea grăunțele în sac,
O admira citindu-l pe Balzac.
Și-a mers cu prietenele la un bal
În satul melancolic de pe deal,
S-a-ndrăgostit de un tip sprâncenat
Ce avea cocie și-un cal și au plecat.
Au dat-o la ziar ca fată dispărută
Oferind pentru o veste și valută,
Până-ntr-o zi când s-a întors acasă
Cu un gâscan ce se foia în plasă.
Dan Lucian Corb 12 aprilie 2019
Volumul: Păreri nesinguratice
joi, 11 aprilie 2019
Vorbe-mpletite ce încă uimesc
A fost într-o vară, așa, trecătoare,
A fost un surâs, o rază de soare,
Dulce minune, o ploaie fugară
Și-un fluierat de tren într-o gară.
Prin lanul de grâu cu părul în vânt
În brațele mele căutai un cuvânt,
Din ploaie, senin, lacrimi îți vin,
Din frumos mi-ai lăsat un suspin.
Mai treci uneori pe-acolo, te simt,
Însă nu mai ai de la nimeni alint,
Singură treci peste câmpia-ntinsă
Căutând dragostea de doruri cuprinsă.
Ai da orice, știu, pentru o clipă
Să te simți iarăși atât de iubită,
Au rămas într-un caiet studențesc
Vorbe-mpletite ce încă uimesc.
Dan Lucian Corb 11 aprilie 2019
Volumul: Singur sub sclipiri de stele
A fost un surâs, o rază de soare,
Dulce minune, o ploaie fugară
Și-un fluierat de tren într-o gară.
Prin lanul de grâu cu părul în vânt
În brațele mele căutai un cuvânt,
Din ploaie, senin, lacrimi îți vin,
Din frumos mi-ai lăsat un suspin.
Mai treci uneori pe-acolo, te simt,
Însă nu mai ai de la nimeni alint,
Singură treci peste câmpia-ntinsă
Căutând dragostea de doruri cuprinsă.
Ai da orice, știu, pentru o clipă
Să te simți iarăși atât de iubită,
Au rămas într-un caiet studențesc
Vorbe-mpletite ce încă uimesc.
Dan Lucian Corb 11 aprilie 2019
Volumul: Singur sub sclipiri de stele
În halta pustie cu un geamantan
În halta pustie cu un geamantan
Într-o zi ai plecat lăsând totul în van,
De la tine-au rămas partituri de pian
Și credeam că pentru tine-s titan.
În rochia crem, sandale cu toc
Cineva te-a zărit urcând în tren fără loc,
N-aveam țigări, am aprins un chiștoc
Și mi-am zis, iar tristețe pe stoc.
N-ai mai scris nici măcar un bilet,
Mă simțeam oarecum așa incomplet,
Mai aveam pe un raft un tricou violet
Uitat lângă un creion și-un caiet.
Habar n-am pentru ce și de ce te-ai tirat
Lăsându-ți din lenjerie, ciorapii pe pat,
Oricum, tu vei regreta, asta garantat
Nu mai pupi tu un așa tip ilustrat.

Ce palpitant ar fi
M-aș duce la o fermă, cu tine, undeva,
Dar mai întâi de toate să-mi zici de te-ar tenta,
În blugi, cu pălărie, cămașă și ciocate
Să creștem ce o fi, oi, capre, vaci cu lapte.
În amurguri fine, pe garduri cocoțați,
Plimbări lungi pe cărări de vis, îmbrățișați,
Să creștem în profit, să ne luăm mașină,
De preferat un Gip, în rate, pe benzină.
Desigur vom avea și o trăsură verde,
Un cal pentru fiecare, să vedem cine pierde
La-ntreceri peste câmp, spre deal până-n pădure,
Acolo unde, probabil, vom găsi niște mure.
Să nu uit cumva, o tobă, un cinel și-o chitară,
Poate vei face și tu un curs scurt de vioară,
Îți dai seama, frumoaso, ce palpitant ar fi,
Auzi, hai, spune-mi sincer, tu cum stai cu banii?...

miercuri, 10 aprilie 2019
Cu autograf
I-am spus doamnei de la ghișeu
Fără să mă uit în decolteu,
C-am venit să plătesc factura,
Însă ea-și savura prăjitura.
-„ Suntem în pauza de masă,
Poți aștepta pe terasă!”
În fine, am rezolvat problema,
Rămânându-mi plicul cu crema.
Afară ploua și n-aveam umbrelă
Eram cam departe de pasarelă,
După un taxi aș fi fluierat,
Dar traficul era prea aglomerat.
Am luat-o la pas, ușor și la trap
Cu haina trasă cumva pe cap,
M-am ciocnit de o tipă haioasă
Și-am băut o cafea pe-o terasă.
O știam desigur, de la primul servici
Era cetecistă, controla egoist,
I-am dat o carte de rezervă cu autograf:
-„Ești super, băiete, m-ai făcut praf!”
I-am zis șoptit, costă 30 de lei...
-„Dă-o-ncolo de treabă, chiar mie mi-i iei?”
La ce salar ai, poți face un gest...
Întrebarea e: Credeți că i-am dat rest?...
Dan Lucian Corb 10 aprilie 2019

marți, 9 aprilie 2019
luni, 8 aprilie 2019
Tractorist pe brazdă
Stăteam la rând la cantină
Până îți trecea foamea
Dacă fentam un pas
Riscam un compas
După ceafă
De la o pedagogă cu agrafă
Mirosea bine
Carne cu sos de afine
În fine...
Tu unde mâncai în a noua?...
La desert un măr copt
La desen pe pereți nota opt
În schimb la practică
Culegeam note mari
Era o tipă cu ochelari
Ce se tot foia
Și mă fila alandala
Când culegeam varza
I-am arătat o dată barza
Ce trecea fâlfâind peste câmp
Ea m-a-ntrebat:
La cine vine oare anticipat?
Am dat din umeri
Am dat din cap
Mi-am pus un poster pe dulap
Săream gardul uneori
Ridicând din subsiori
Pentru un film în reluare
Ne mai rupeam pantalonii
Undeva între... culoare
Era mare aglomerație
Ne cunoșteam după emblemă
Copiam unul de la alta câte-o temă
Până într-o zi cu soare
După ploi istovitoare
Când m-am mutat în gazdă
Și-am luat carnetul
De tractorist pe brazdă.
Dan Lucian Corb 8 aprilie 2019
Volumul: Păreri nesinguratice
Până îți trecea foamea
Dacă fentam un pas
Riscam un compas
După ceafă
De la o pedagogă cu agrafă
Mirosea bine
Carne cu sos de afine
În fine...
Tu unde mâncai în a noua?...
La desert un măr copt
La desen pe pereți nota opt
În schimb la practică
Culegeam note mari
Era o tipă cu ochelari
Ce se tot foia
Și mă fila alandala
Când culegeam varza
I-am arătat o dată barza
Ce trecea fâlfâind peste câmp
Ea m-a-ntrebat:
La cine vine oare anticipat?
Am dat din umeri
Am dat din cap
Mi-am pus un poster pe dulap
Săream gardul uneori
Ridicând din subsiori
Pentru un film în reluare
Ne mai rupeam pantalonii
Undeva între... culoare
Era mare aglomerație
Ne cunoșteam după emblemă
Copiam unul de la alta câte-o temă
Până într-o zi cu soare
După ploi istovitoare
Când m-am mutat în gazdă
Și-am luat carnetul
De tractorist pe brazdă.
Dan Lucian Corb 8 aprilie 2019
Volumul: Păreri nesinguratice
duminică, 7 aprilie 2019
Ce conta atunci...
Ce conta atunci, la douăzeci de ani
Să mergi ca prostul câțiva kilometri
Până-ntr-o haltă tristă
Prin fulguiri duioase
În vântul ce vuia
S-o conduci la trenul personal din zori
S-ajungă la cursuri la facultate
Ai mai face-o acum?...
Nici eu...
Ce conta atunci, să mergi de-acasă
Cu două geamantane de cărți
Într-o chirie undeva la periferie
Din motive neînțelese
Să dârdâi de frig o iarnă
Ca un idiot
Pentr-o sărutare dulce amară
Ai mai face-o acum?...
Nici eu...
Ce conta atunci
Să o întrebi dacă te iubește
Pe ea s-o vezi cum se bâlbâiește
Coborând din același tren personal
Cu aere de vedete, local,
Să vii de la mare
Să plece la mare
Să vă faceți cu mâna fiecare
Din alt tren
Ai mai face-o acum?...
Nici eu...
Ce conta atunci
Că bei o cafea la plic
Cu apă-ncălzită pe reșou în ibric
Și tragi un fum de țigară cu sau fără filtru
Că-mparți o prăjitură la doi
Că adidașii ți-erau dezlipiți de la ploi
Că vorbeați aiureli de pe fix
Apoi s-o vezi de mână cu altul
Intrând la un film
Rămânând cu biletele-n mână
În puii mei
Ai mai face-o acum?
Nici eu!...
Dan Lucian Corb 7 aprilie 2019

Catrenul serii În seri blânde de primăvară
În seri blânde de primăvară
Aud vocea ta și-o vioară,
E un cântec de dor din dor
Așa nostalgic, în do minor.
Dan Lucian Corb 7 aprilie 2019
Aud vocea ta și-o vioară,
E un cântec de dor din dor
Așa nostalgic, în do minor.
Dan Lucian Corb 7 aprilie 2019
vineri, 5 aprilie 2019
joi, 4 aprilie 2019
În nopțile cu dor, în nopțile cu stele
În nopțile cu dor, în nopțile cu stele
Tu îmi apari adesea-n gândurile mele,
În nopțile cu lună, în nopțile senine
Mi-e lacrima iubirii scrisoare către tine.
În zorii de mătasă, în zorii-n care plouă
O ceașcă de cafea lângă o carte nouă,
În zorii răsfirați, în zorii albăstrui
Cuvinte-mbrățișate din taina dorului.
În clipele ce trec, în clipele ce vin
Un zbor spre fericire dintr-un adânc suspin,
În clipele albastre, în clipele-arămii
Aproape întotdeauna și dragoste să-mi fii.
În șoapte de argint, în șoapte de poveste
Un cântec de pian în armonii celeste,
În dulcele stil clasic, în dulcile chemări
Vino în calea mea pe-ntinsele cărări.
Dan Lucian Corb 4 aprilie 2019
Volumul: Line cuvinte a dor

miercuri, 3 aprilie 2019
marți, 2 aprilie 2019
luni, 1 aprilie 2019
Eram în liceu, visam amândoi
Eram în liceu, visam amândoi
Cu ochii râzând, cu plete șuvoi,
Dar anii s-au dus și-ntr-un apus
Te-am zărit și nimic nu ți-am spus.
Dansai într-o ploaie, dansai aiurit
Doar te priveam și cât m-ai iubit,
La fel de frumoasă ca-n anii de școală
Mai am cuvintele scrise pe-o coală.
Norii plângeau greu și ploaia curgea
Am plecat c-un surâs smuls din lacrima ta,
Fluierând dup-un taxi, cred c-ai zărit
Tristețea celui pe care adânc l-ai rănit.
Și dansai așa senzuală, dansai...
De-aș fi știut atunci exact ce simțeai,
Poate-ndrăzneam să te ating c-un sărut
Neplănuit, doar așa, ca un zbor în trecut.
Dan Lucian Corb 1 aprilie 2019
Volumul: Frumoșii ani de liceu

Abonați-vă la:
Postări (Atom)