sâmbătă, 4 iunie 2016

Deși el mai păstrează scrisorile ei

Deși el mai păstrează scrisorile ei
Citindu-le în seri cu parfum de tei,
Din ochi picurându-i lacrimi de dor
Suspină în stilu-i adorator.

Își aduce aminte de acea ploaie
Când o ascultau din vechea odaie,
Amândoi, așa de aproape fiind
Cu dragoste sentimente scriind.

Și sărutarea-i dulce îl mai apasă
Parc-auzindu-i vocea așa duioasă,
Cuvintele ce i-au legat atunci
Rămas-au flori întinse peste lunci.

Dan Lucian Corb 4 iunie 2016
Volumul: Da, ștrengărițo







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu