Și-mi furai, ștrengar o blândă sărutare,
Așezându-mi-le cu tandrețe-n minte,
Of, că iarăși nostalgia lor mă doare.
Și-acum stau aș spune-așa, însingurat
Așteptând din depărtări o dulce ploaie,
Îmi e cald, mi-e dor, adânc oftat,
Eu și cu pianul în vechea odaie.
Clapele-i ating și cânt și luna trece
Printre norii ce-s purtați ușor de vânt,
Ce-aș putea să fac ca să te pot întoarce,
Ți-ar fi de-ajuns lacrima mea-n cuvânt?
Tristă e cărarea fără ai tăi pași
Teii plâng în taină dup-ai tăi ochi duioși,
De-mi auzi suspinul te rog să mă lași,
Lasă-mă să-ți fiu șoaptă-n zori unduioși.
Dan Lucian Corb 22 iunie 2016
Volumul: Pentru atunci
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu