N-a înțeles suspinul lui, nici lacrima, nici dorul...
Și a plecat lăsând tristețe, pierzând dulce amorul,
Trecut-au ani și-n colț de stradă o fată plânge-amar,
Șiroaie pe obraji, de lacrimi, dar totu-i în zadar.
Ar da orice să se întoarcă într-un oraș din vest...
Însă răspunsuri la scrisori ea n-a primit, în rest
Dezamăgiri și plânset, da, cu sau fără rost,
Povestea de iubire e la trecut, deci a fost.
Trece o caleașcă trasă de fluturi galbeni...
Ea urcă, ce suspin cu ochii-nduioșați, prieteni,
Într-o târzie vară cu soare și cu cu ploi,
Au râs așa aproape și-au scris adânc pe foi.
Dintr-o nimica toată, dintr-un absurd ciudat...
De la simplitate, zbor prea mult în abstract,
Se-aude-un vuiet lung pe dealuri arămii,
Ninsorile încep... „și tu nu vii, nu vii!”...
Dan Lucian Corb 29 ianuarie 2021
Volumul: Iubiri pierdute-n dor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu