Acum, în toamna rece, arămie și târzie...
Mă doare dorul într-o lacrimă amară,
Dar port în al meu suflet cânt și poezie.
Mai am încredere deși tristețea-i grea
Că s-ar putea schimba ceva și-n țara mea...
Țin minte cum luptam în optzeci și nouă
Și cum speram într-o minune, o viziune nouă.
M-aș duce poate până la un președinte
Să-i spun dacă m-ar asculta o vorbă, două,
Ori poate să-i trimit scrisoare, câteva cuvinte,
Dar trec prea singuratic pe poteci și plouă.
Mă doare inima de neputința prea adâncă,
Însă rămân puternic și aprig ca o stâncă..
În năzuințe, eu, tu, noi altfel visam totul
Mai simplu, mai frumos, să ne surâdă norocul.
O, suflet bun și nobil, sărmane, tu, artist
Ce treci prin lumea asta cu rolul vesel, trist...
Mai cântă și recită din suflet versuri ninse,
Fii mândru-s mândru că sunt român, distinse!
Dan Lucian Corb 1 decembrie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu