Verile acelea frumoase

N-aș putea uita vreodată
verile acela frumoase
pe care le petreceam singur sau cu prietenii
cu chitara pe malul Crișului Repede
veri ce repede-au trecut
pe iarba verde cu un caiet și-un stilou
cu cerneala din stele
pentru momentele de inspirație în care scriam
valurile crișului se loveau
de cele câteva stânci de pe mal
amurgurile erau inconfundabile
jucam fotbal stăteam la plajă vorbeam
râdeam ne scăldam
ne mai uitam după fete
și ele uneori după noi
le socoteam a fi prințesele ținutului din vest
ce senzaționale clipe adolescentine
cântam când se lăsa răcoarea
câteodată rămâneam până târziu
și povesteam în nopțile înstelate
pe sub raze blânde de lună
dar verile acelea frumoase s-au dus
ne-au rămas doar amintirile
pot spune că pe-acolo am simțit de multe ori
senzația năstrușnică a fericirii
iubirile plângeau în amurguri de dor
și mai plâng și acum
fiindcă profunzimea 
sentimentelor noastre albastre
se simte în adierea vântului de vară
cel de atunci și cel de acum.

Dan Lucian Corb 17 iunie 2005 
Volumul: Amintiri dintr-un oraș provincial