Lacrimi în suflet

Norii începeau să-și lase stropi
ai ploii de argint
florile câmpului luate pe neașteptate
tresăreau la fiecare atingere
vântul sufla ușor strada era pustie
ferestrele s-au închis
am început să scriu și parcă ploaia
îmi aluneca printre cuvinte
norii deveneau tot mai apăsători
ziua se scurgea printre fulgerele străvezii
urmate de tunetele gălăgioase
stăteam în albastra mea singurătate
oftând vântul își dădea aere
era într-adevăr important
cântecul ploii mă fascina
în acorduri melancolice
ploaia aducea pe trunchiurile plopilor înalți
forme ca niște zâmbete
surâdeam și eu în acele clipe duioase
trăirile deveneau tot mai profunde
nu trecea nimeni pe stradă
nu trecea nimeni să mă vadă
nu trecea nimeni...
doar un scârțâit de pat 
se auzea... undeva...
scârțâia scârțâia
pentru unii pasiunea nu avea limite
și ploua tot mai apăsat
plopii se legănau le-am atins crengile
și o inexplicabilă tristețe m-a cuprins
totul devenea serios dramatic de serios
și-n acea atmosferă opri o mașină în parcare
din care coborî tacticos deschizându-și umbrela
o splendidă fată cu părul buclat
cu ochi scânteind
cu pași lenți atât de drăguță 
că am scăpat-o din ochi
dar ploaia cânta precum o simfonie
aducându-mi lacrimi în suflet
de dor de dragoste de mine de ea.

Dan Lucian Corb 25 mai 2005
Volumul: Amintiri dintr-un oraș provincial