bătând la mașina veche de scris
cu degetele-i subțiri și catifelate
undeva la ceas târziu în noapte
probabil lucrează pe furiș
la primul ei roman de dragoste
arunc o privire prin geam
o văd cu părul auriu răsfirat
cu buzele-i rujate sprâncenele-i lungi
și parcă-i simt fiecare literă
cum mă apasă
trântindu-mă-n pat ațipesc iar
însă aud ușa scârțâind
și pași desculți domoli pe podeaua întinsă
dansează și-i tot mai aproape
printre razele lunii ce intră-n odaie
bluzița îi alunecă lasciv
și luna dispare în nori
în zori văd urme de ruj
pe ceașca de cafea
și-alerg cântând după ea
pe-o foaie albă
printr-un vechi manuscris
întreb un vânzător ambulant
„n-ați văzut cumva o dactilografă?”
„tocmai a trecut strada spre parcul viselor!”
și-mi dă să-i dau probabil un trandafir albastru.
Dan Lucian Corb 23 mai 2019
Volumul: Păreri nesinguratice
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu