La o mansardă, undeva

O tipă cam splendidă locuia la o mansardă, undeva,
Dar n-avea probleme majore, își plătea chiria la timp,
Știam asta de la Șpilu, băiatul proprietarului, cam pușlama,
Fetei îi plăcea să danseze prin ploaie pe-al stropilor ritm.

O vedeam adesea, după zece, venind de la schimbul doi,
Am auzit că lucra la fabrica de șireturi, chiar la periferie,
Șpilu se făcea că duce la tomberon un sac menajer, cu gunoi,
Chiar își schimbase freza pe mărunțiș la noua frizerie.

Ea-l trimitea pe Șpilu uneori la tutungeria din colț după țigări,
Ăsta devenise cumva obsedat de imaginea ei, fermecat,
L-am surprins admirându-se făcând genoflexiuni și flotări,
Ar fi mers, probabil, pentru ea pe jos până-n Calafat.

Îi culegea cireșe destul de coapte lăsându-i-le lângă ușă
Într-un bol, apoi o lua la goană pe întunecatul culoar,
A scris și-un text ca o scrisorică de dragoste pentru păpușă,
Ce i l-a strecurat în buzunar când se-ntorcea de la solar.

Ea îi zâmbea trecând strada, scuturându-și umbrela
Într-o seară, dar călcând apăsat și-a rupt un toc la sandale,
Șpilu a luat-o în brațe și bâlbâindu-se: ... „ești atâta de bella”,
Culmea, îmi surâdea mie și-ăsta bosumflat a scăpat-o din șale.

Dan Lucian Corb 25 mai 2019
Volumul: Păreri nesinguratice