Pe scena Casei de Cultură, la bibliotecă, în diverse localuri,
Cui îi păsa că timpul suspină, când aroma primei iubiri
Îți dădea aripi să zbori, să cuprinzi frumoasele visuri?!...
Simt uneori nostalgia acelor clipe line, pline de frumos
În care mă regăseam, tinzând să devin cândva un artist,
Ne pregăteam pentru Seara de colinde, cântam așa duios
Și învățam să fii și vesel, demn, nobil, dar și trist.
Pe clapele pianului din odaie visez în noaptea asta de iarnă
Pe-afară fulguie mărunt, se-aude vântul la fereastră șuierând,
Cine n-ar vrea pentru câteva momente să poată să-ntoarnă
Măcar frânturi din surâsurile de-atunci, cu ochi lăcrimând?!...
Pe dealul dinspre nord, unde mergeam la săniuș, voioși,
Tristețea e așa copleșitoare, ce-a fost s-a dus, ca frunza-n vânt,
Mi-aduc aminte, da, citeam din Eminescu, ce ani frumoși,
Îmi plânge inima de dor, de dragoste, e lacrimă-n cuvânt.
Dan Lucian Corb 12 decembrie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu