Frumoaso, dor de-al tău dor sentimental,
Te-aș mai lua cu mine cândva la un bal,
Ca și-atunci când pe-o scenă-ntre dealuri
Fredonam muzică ușoară și bluesuri.
Ți-aduci aminte oare vara aceea duioasă
Când fluieram sub fereastră la tine acasă
Și-n brațele mele într-o clipă veneai?...
Erai așa delicată, vai, cum fascinai!
Și porneam împreună la braț cu chitara
Pe câmpul cu maci, ce dulce era vara,
Surâzând, cântând, cu părul în vânt...
Ce mi-a rămas, lacrima ta în cuvânt?!
A fost o poveste sub raze de soare,
A fost un vis, o pasiune trecătoare,
Prin lanul cu grâu mai trec uneori,
Dar fără tine, doar păsări și flori.
Dan Lucian Corb 9 decembrie 2018
Volumul: Caietul cu amintiri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu