Ce vânt năvalnic s-a pornit să bată,
Mestecenii aproape îmi ating fereastra,
Câte cuvinte în odaie altădată,
Ce tristă mi se pare toamna asta!
Te-ai dus, măicuța mea, ce singur m-ai lăsat,
Dar știu că mă veghezi din ceruri,
Te simt în suflet, ce adânc oftat...
Aidoma vântului ce plânge-n versuri.
În șoaptă-n fiecare zi îți spun un te iubesc
Și cât regret că nu-mi citești o carte,
Mă uit la poze, of, cât te-ndrăgesc
Și lăcrimez, auzi-mă de-așa departe?!...
Aprind tăcut o lumânare...
Se-aude ploaia, totul e trecător,
Clipa fără tine-aici cumplit mă doare
Și vreau să plâng printre suspine-a dor.
Dan Lucian Corb 1 noiembrie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu