În seara rece de toamnă, târzie,
S-au dus vremurile-n care eram prieteni...
Întâlnindu-ne-n dulci clipe de poezie.
Pe-o terasă, lăcrimând, undeva la periferie
Cu chitara, mai mult în surdină, cânt,
Zadarnic mă tot uit la mesagerie...
De la tine nu văd nici măcar un cuvânt.
O pasăre se-așează aproape de mine,
Înduioșându-mi ochii ascunși în trecut,
Îi rup bucățele dintr-o felie de pâine...
Și dorul mă doare în mod absolut.
Apare-un bătrân cu o carte în mână,
Îmi dă o bancnotă să-i cânt ceva trist,
Câteva lacrimi în ochi i se-adună...
L-aud cum îngână... deci, sufăr, exist.
Dan Lucian Corb 2 noiembrie 2018
Volumul: Singur sub sclipiri de stele
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu