Doar vuietul trenului din depărtare
Ce-n goana lui lasă lacrimi călătoare,
Pe strada pustie, pâlpâind trei felinare
Și-n suflet, tristețea aceea copleșitoare.
Pe un deal, undeva, două candele-aprinse
Dureri nesfârșite, doruri nestinse,
Suspine adânci din cuvinte desprinse,
Două mâini catifelate-n vis doar atinse.
Nori trecători, acoperind tandru luna,
Jurăminte-n șoapte-n strigăt, pentru totdeauna,
Așteptând singuratic, într-o odaie, furtuna
Răsfoiești iar cărți vechi, una câte una.
Noapte rece de toamnă-n doi ochi, lacrimă
Speranțele mai trec totuși prin inimă,
Mestecenii-n vânt prea nostalgic se clatină
Și plângi și scrii și mai pui câte-o cratimă.
Dan Lucian Corb 14 septembrie 2017
Volumul: Singur sub sclipiri de stele
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu