Răsfoind o carte veche lângă geam,
De-o lună n-am plătit la proprietăreasă
Chiria, să nu mă uiți, ești tot ce-am.
S-a-nduplecat, mă lasă seara la pian,
I-aud suspinul ascultându-mi cântul,
Ce dor îmi e de-al tău chip diafan,
Însă pe-afară e pustiu și bate vântul.
La lumina lămpii din odaia-ngustă
Lacrimi pe un caiet se-nșiră lin,
Trimite-mi măcar un răvaș prin poștă
Să știu de m-ai în gând, catifelin.
Acum îmi pun un cubuleț de zahăr,
Învârt și sorb tăcut dintr-o ceșcuță,
Ori că vom râde iar ori c-am să sufăr
Eu știu, covor de frunze e pe potecuță.
Dan Lucian Corb 24 septembrie 2017
Volumul: Singur sub sclipiri de stele
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu