În noaptea cu nea savurând clementine
Cu dorul duios și gândul iarăși la tine,
Mi-am luat bilet să zbor printre vise
La clasa întâi să las câteva pagini scrise.
În zori să le recitesc la un cappuccino
Să subliniez unde-i scris vino, revino,
Eventual să le trimit la o revistă...
Sau poate le postezi pe pagina de artistă.
Cert e că-mi place cu tine să dansez
Printre fulgii de nea mi te imaginez,
Ca două șoapte de-argint sub lună
Să stăm la povești până-n zori împreună.
În noaptea cu nea savurând clementine
Cu dorul duios și gândul iarăși la tine,
Lângă ninșii mesteceni, atât de aproape
Sărutând visul așa splendid pe pleoape.
Dan Lucian Corb 23 decembrie 2016
Volumul: Pentru atunci
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu