Căci peste ce-a fost între noi se lasă-ncet uitarea,
Poate-ntr-un colț de suflet totuși rămâne-va un dor
Dor nerostit, un dor pribeag și vechiul te ador.
E toamnă și un cântec lin în toată încăperea
Mi-alină suflet ce-i suspin și-apasă-mă durerea,
Din toate câte-au fost cândva rămas-au vorbe
Cu cerneală albastră înșirate pe ciorne.
Stau la fereastră lăcrimând, uitându-mă în zare
Trec păsări rătăcind spre dulcea înserare,
Un vânt tăios se-aude dinspre cărări pustii
Și glasul tău așa duios ce plânge-n poezii.
Dacă vreodată-ți vei dori să mă reîntâlnești
La cafeneaua viselor, poate-ai să mă găsești,
Pe o bucată de hârtie scriind de doruri nins
Cât te-am iubit cândva, iubit de necuprins.
Dan Lucian Corb 23 noiembrie 2016
Volumul: Pentru atunci
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu