Ochii lui lăcrimau...

Serile de iarnă 
în acel început de decembrie 
i se păreau atât de lungi și apăsătoare. 
Locuia singur, într-o odaie modestă, 
la periferia unu orășel, în gazdă la o mătușă. 
De trei luni aștepta un loc de muncă, 
dar mereu i se amâna angajarea. 
Probabil erau alții cu relații mai mari. 
Se simțea gerul, dar lui nu-i păsa. 
Urca pe bicicleta găsită în șopron, 
aranjată și lustruită, 
pedalând pe străzile tăcute 
ale acelui cartier mărginaș. 
Uneori fluiera la întâmplare, 
alteori definit pe o melodie plăcută. 
Ținea bine ghidonul în mâini, 
pe degete purtând mănuși subțiri din piele. 
Frână brusc lângă un magazin
de unde își cumpără o pungă cu moșuleți
din ciocolată, să-i dăruiască oricui
i-ar ieși în cale.
Ceața se lăsa tot mai adânc.
Ochii lui lăcrimau... lăcrimau...
Pe el nu-l mai aștepta nimeni.

Dan Lucian Corb 4 decembrie 2019
Volumul: Mai nou visez o dactilografă