Treci pe străzile pustii
Printr-un orășel din vest,
Ai în suflet poezii
Și totu-ți pare celest.
Te oprești lângă mesteceni,
Frunzele le-atingi ușor
Și în ochi începi să legeni
Câte-o lacrimă de dor.
Te așezi, în parc, pe-o bancă
Singur în acel oftat,
Bate iarăși vânt de toamnă,
Norii plâng iar apăsat.
Cineva pe-acea alee
Pe covor de frunze-ntins,
Cântă... și-i melancolie
Într-un vis de neatins.
Cu ochi plânși, nemângâiați
Sub același felinar,
Aștepți pașii-ntârziați
Chiar de știi că e-n zadar.
Dan Lucian Corb 12 noiembrie 2019
Volumul: Amintiri dintr-un oraș provincial
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu