Mai alină-mi din durerea care nicicum nu mă lasă,
Treci și peste dealul ce e trist, în depărtare
Du din lacrimile mele pe sub stele sclipitoare.
Simt amar și multă jale, sufletul mi-e pustiit
Nu știu dacă știi, om drag, ce mult te-am iubit,
Mi te voi păstra mereu în duioasa amintire
Care mă va-nlăcrima la fiecare răsfoire.
Strada e pustie și e vânt, plâng în cuvinte
Și mă doare și te-aștept să mai vii ca înainte,
Doi mesteceni ca doi frați, îi privesc înlăcrimat
Plouă, inima mi-e frântă de l-atâta suspinat.
Bate vânt de primăvară, adă ploaie, ploaie deasă
Mai alină-mi din durerea care nicicum nu mă lasă,
Treci și peste dealul ce e trist, în depărtare
Du din lacrimile mele pe sub stele sclipitoare.
Dan Lucian Corb 18 martie 2017
Tristă poezia, la fel ca şi inima ta, dragă, Dan!
RăspundețiȘtergereÎţi doresc putere. să poţi trece peste acest dureros eveniment cât mai repede. Doamne ajută!