M-am întâlnit cândva cu poezia
Și am iubit-o de la prima-nfățișare,
Era așa duioasă, cuminte-n vântul ce-adia,
O simțeam cea mai înmiresmată floare.
Era romantică, eu visător n-albastru,
Pe foi galante-am început s-o scriu,
Avea magia unui mândru astru,
Iar sufletul nu mi-a mai fost așa pustiu.
M-a însoțit în primăveri cu muguri despletiți
Mi-a dat sărutul literelor plânse,
De-atunci rămas-am doi îndrăgostiți
Și-am colindat prin multe locuri nepătrunse.
Prin verile-aurii pe maluri lungi de ape
Când fluturi albi dansau pe câmpul moale,
I-am fost mereu, mi-a fost mereu aproape
În clipe fericite și de cumplită jale.
În toamnele-arămii pe sub blânzii mesteceni
Și-n foșnetul de plopi, duioși, până la nori,
Gânduri în poeme, cei mai buni prieteni
Sub cântecul de nai prin freamătul de zori.
Am colindat prin ger în iernile cu nea
Șoptindu-ne cuvinte, pe-ntinsele cărări,
Ne-am încălzit, am râs și-am suspinat cu ea
Și niciodată între noi n-au fost îndepărtări.
Iar de-ar fi să fiu poetul dorurilor albastre
Să-ngemănez cuvinte pe clape de pian,
Aș prinde-n zbor pe aripi iluziile noastre
Iubindu-te în carte în fiecare an.
Dan Lucian Corb 18 martie 2023
Volumul: Gânduri rânduri-rânduri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu