Mi-e dor de vremurile-acelea-n care
În teniși albi, albaștri, umblam prin cartier,
Băteam o minge roză, visam o sărutare,
Știam și-atunci că amintirile nu pier.
Un Pegas se întoarce în timp pe o alee
Și-o fată cam ștrengară se uită după el,
Se-aud dulci poezii sub ploi de curcubee,
Catifelate șoapte în vis de argintel.
Mi-e dor de plopii lungi cu brațele vânjoase,
De vântul cald în treacăt cu vuiet pe câmpie,
De mersul ei catifelat, de vorbe mătăsoase,
De o furtună blândă, de fluturi, veselie.
Dar leagănul acela, ce scârțâie acum,
Dar florile de câmp a dor înmiresmate,
Dar pașii tăi și-ai mei pe vechiul nostru drum,
Dar lacrima ce-o împărțeam în jumătate?...
Mi-e dor de vremurile-acelea-n care
Pe dealuri colindam spre margini de păduri,
A fost așa frumos, duioasă depărtare...
Ani de liceu, în ziduri semnături.
Dan Lucian Corb 6 martie 2023
Volumul: Gânduri rânduri-rânduri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu