Știi, toamna printre mesteceni...
Mi se face dor de ochii tăi,
Prin visul meu începi să te legeni
Și cuvintele-s mai altfel prin ploi.
Câte splendori aveam odată...
Câte rostiri ce-ncepeau cu iubesc,
Câte scrisori lungi de la o fată
De care la o cafea-mi amintesc.
Ascult o melodie dragă nouă,
Lăcrimând în zorii trandafirii,
Pe o verandă uimit de cum plouă...
Tu rămânându-mi în dulci poezii.
Câte cărți răsfoiam cândva...
Câte sărutări, zeci, sute, mii,
Câte zâmbete-n serile de catifea
În care tu-mi șopteai că-mi rămâi!...
Dan Lucian Corb 24 octombrie 2020
Volumul: Iubiri pierdute-n dor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu