Își lasă razele în noapte...
Înspre Cetate șoimii zboară,
Ce strigăte de dor spre șoapte.
Pe dealu-atins de toamnă treci,
Cobori lăcrimând pe sub stele...
Ca și atunci, pe vechi poteci,
Dar fără ea, suspine-s grele.
N-ai leac la supărarea asta
Decât speranța că vreodată...
Vântu-ți va clătina fereastra,
Din picuraș de ploaie-o fată...
Ca într-o filă de poveste
O clipă te va-mbrățișa...
C-o sărutare-a fost și-ți este
În vis pe veci numai a ta.
Auzi cum plânge o vioară
La ceas târziu, târziu în noapte...
Înspre Cetate șoimii zboară,
Ce strigăte de dor spre șoapte.
Dan Lucian Corb 22 septembrie 2020
Volumul: Amintiri dintr-un oraș provincial
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu