Când vântu-ți adia prin plete, peste lunci,
În vara catifelată, sub lună, buze-așa dulci,
Aminte peste ani, oare o să-ți mai aduci?...
Apoi urcam pe dealuri și alergam voioși...
Habar nu ai tu, scumpo, de ochii mei ploioși,
Nu știi tu câte lacrimi din anii aceia frumoși
Am lăsat în versuri, nu poți să mă descoși!
Și stam cuminți o vreme șoptindu-ne cuvinte...
Și-apoi porneam la drum, pe cale, înainte,
Treceam în goană pe-acolo și mirosea a plăcinte,
Viorile plângeau pe corzi întinse-n cvinte.
Da, știu, adolescento, de-atunci n-am mai găsit
O fată dulce care așa să mă fi iubit...
De ce ne-a fost iubirea un dor neregăsit,
De ce sufletul doare și cine-a părăsit?!...
Dan Lucian Corb 10 august 2020
Volumul: Iubiri pierdute-n dor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu