Și te întrebi zadarnic ce-a fost povestea asta...
Așteptând o ploaie să îți ofere un îndrăznesc,
Privind în depărtare, deschizând fereastra.
Știi că îi e dor și ei de sărutarea-ți dulce
Și lăcrimezi pe-ascuns, topit de ochii ei...
Visezi și numai visul în brațe ți-o aduce
Și ninge peste voi cu flori galbene de tei.
Ai da oricât pe un bilet spre-o insulă pustie,
Acolo, numai tu cu ea și stropi de poezie,
În nopțile cu lună plină vioara să suspine
Și păsări peste valuri, doruri și-acorduri line.
Însă, vezi tu, timpurile acelea au fost... cândva,
Iar pianul acela mai plânge-adânc în inima ta,
Ai iubit-o enorm, uneori parcă-i simți lacrima...
Te-a iubit și ea, dar... nu întotdeauna dragostea!
Dan Lucian Corb 13 august 2020
Volumul: Iubiri pierdute-n dor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu