Un tip a întâlnit o tipă

Un tip a întâlnit o tipă, cum să vă spun, electrizantă,
Tocmai când pe-o bancă își scotea fardurile din geantă,
A întrebat-o subtil dacă poziția de lângă ea e vacantă
Și-a încuviințat, întrebarea nepărându-i-se deloc șocantă.

- Încotro mergeți, duduie? o-ntrebă grav în gara destul de pustie;
- Mă duc la Albinuța, dar oare de ce trenul... chiar întârzie?!
- Nu știu, duduiță, și eu merg la Trântoreni, am acolo o bucată...
- De halva, ha, ha, ha, râse ea c-o voce nu prea, dar totuși pițigăiată.

El a scos imediat din buzunarul drept o ciocolată cu lapte,
Servind-o cu o bucățică, ea-și lăsă părul cârlionțat mai pe spate,
Se însera de-a binelea, se înfrigura, chiar se făcuse deja noapte;
- Dacă vă este frig, duduie, veniți sau vino oricând, așa, mai aproape!

Puțin cam mirată, se apropie tiptil, ajutându-se de înaltele tocuri;
- Poate avem bilet în același compartiment, tocmai învecinate locuri!
- Tot ce-i posibil sau imposibil, vă deranjează dacă fumez o țigară?
- Vai de mine, aș dori și eu una, dar e voie pe peron aici în gară?...

După o oră de baliverne, de-ntârziere și povești alambicoase,
Tipa-l pupă pe un obraz și din buzunarul stâng portofelu-i sustrase,
Se scuză că fuge până la toaletă și se făcu cât ai zice hop, nevăzută...
Tolomacul rămase pe bancă, fluierând, pierduse și trenul, în gara tăcută.

Dan Lucian Corb 4 septembrie 2019
Volumul: Păreri nesinguratice