Într-o noapte furtunoasă

Pe o bancă mai retrasă unde cândva se sărutau
Într-o noapte furtunoasă în lacrimi se despărțeau,
Printr-o strângere de mână și-o palidă-mbrățișare
Pe sub razele de lună, ce iubire, trecătoare!

Ea ieșise pe o poartă scârțâind în urma ei,
El rămase pe-acea bancă lăcrimând sub flori de tei,
Ploaia curgea-nverșunată peste lungile suspine
Și cuvintele durute nu putea să le aline.

După ani și ani, pe-o stradă, s-au zărit întâmplător
Ea era sub o umbrelă, el într-o lacrimă de dor,
Dintr-o singură privire a-nțeles că-i supărată...
Nu și-au spus niciun cuvânt și s-a dus ca altădată.

În zadar ea-l mai privea vrând să își ceară iertare,
Era prea târziu, târziu și durerea era mare,
Plângea jalnic mai dorindu-și un sărut torențial
Într-o noapte furtunoasă în orașul provincial.

Dan Lucian Corb 26 august 2019
Volumul: Amintiri dintr-un oraș provincial