Pe atunci la primii zori, când mergeam la gară
Să prind trenul cu scrisori, într-o dulce vară,
Aveam visele-n culori pe cântec de chitară
Doi ochi, miresme de flori, dor de-odinioară.
M-aștepta pe un peron, cu iubire-n gânduri
O domnișoară cu breton care-mi scria versuri,
Pe benzi de magnetofon înregistram ecouri
Ca și într-un foileton ne dăruiam fluturi.
Azi, când timpul a trecut ca și o secundă
Cât aș vrea doar un minut, ea să îmi răspundă,
Amintirea de-un sărut iarăși mă inundă
În zadar, tot ce-am avut, iluzie blândă.
Mai aud în depărtare, un fluierat prelung,
Însă depărtarea-i mare, cum să mai ajung?...
Recitesc ultima-i scrisoare și ce să fac, plâng...
A fost o poveste care-n brațe n-o mai strâng.
Dan Lucian Corb 18 august 2017
Volumul: Singur sub sclipiri de stele
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu