~ Zâmbet trist ~
E o toamnă
cu lacrimi în glas.
Cu frunze galbene
ce cad în nesfârșire
pe aleile vechi.
E o toamnă
cu nori bogați.
Cu palide mângâieri
ale soarelui.
Parcă munți de tăcere
se ridică
în mijlocul acestei ploi
ce-și lasă amprenta
zâmbetului ei
mult prea trist pentru noi.
Și numai stropii curgând
au puterea să înțeleagă
un suflet în deznădejde
trecând.
Dan Lucian Corb 28 noiembrie 1993
Dansul durerii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu