~ Cerul pictat cu speranțe ~
Cerul întunecat, pictat cu speranțe
își descarcă nebunaticele ploi peste mine.
Aproape gol alerg prin visele încețoșate
măcelărind poeticele-mi iubiri.
Stâlpi de iluzii se clatină-n vânturile
singuratice și târzii.
Lovit de propria-mi evoluție:
Mor și renasc, renasc și mor.
Într-un oraș oarecare din această lume
îmbătat de propriile-mi lacrimi,
gonesc manevrând clipele, fărâmiturile
acestui timp nefavorabil, favorabil?!
Sunt stăpânul și sclavul marilor iluzii.
Sunt rege în imperiul tristeții mele.
Sunt veșnic eu în plină transformare.
Sunt azi un vers, mâine o lacrimă mare.
Totul mă doare
în trup și în suflet,
totul mă doare.
Dan Lucian Corb 10 februarie 1996
Dansul durerii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu