Și parc-aș vrea să îți citesc, să-ți cânt,
Mă uit tăcut la poza ta din ramă
Și te iubesc și plâng până-n cuvânt.
E toamna tristă, fără tine, mamă,
Prea pustiit, durerea mă frământă,
Plecarea ta mi-e cea mai mare dramă,
Trec pe un deal și inima mi-i frântă.
E toamna tristă, fără tine, mamă
Și drumul meu e-așa însingurat,
Da-n al meu suflet lacrima te cheamă
Să-mi spui două cuvinte... ce oftat!
E toamna tristă, fără tine, mamă,
A ta privire blândă o visez aievea,
Mai am scrisorile, fotografii, o telegramă
Și-un dor nestins, lumina mea de stea.
Dan Lucian Corb 12 septembrie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu