duminică, 30 septembrie 2018

Poetul, între adiere și zbucium


sâmbătă, 29 septembrie 2018

miercuri, 12 septembrie 2018

E toamna tristă, fără tine, mamă

E toamna tristă, fără tine, mamă
Și parc-aș vrea să îți citesc, să-ți cânt,
Mă uit tăcut la poza ta din ramă
Și te iubesc și plâng până-n cuvânt.

E toamna tristă, fără tine, mamă,
Prea pustiit, durerea mă frământă,
Plecarea ta mi-e cea mai mare dramă,
Trec pe un deal și inima mi-i frântă.

E toamna tristă, fără tine, mamă
Și drumul meu e-așa însingurat,
Da-n al meu suflet lacrima te cheamă
Să-mi spui două cuvinte... ce oftat!

E toamna tristă, fără tine, mamă,
A ta privire blândă o visez aievea,
Mai am scrisorile, fotografii, o telegramă
Și-un dor nestins, lumina mea de stea.

Dan Lucian Corb 12 septembrie 2018


luni, 3 septembrie 2018

Singur în haiku Texte Pavel Ilica Muzică DLC

Și lacrima soarelui de pe dealuri și lunci

E grea durerea din noapte și-apasă...
Ce ample tristeți și pe-afară și-n casă,
Unii spun la TV că-n zori vor veni ploi,
Ce mai contează, îmi fac umbrelă din foi.

Cândva, nesinguratic, pe drumul de țară
Treceam, puști simpatic, c-o domnișoară,
Dar totul s-a dus, n-aș mai găsi pași
Oricât aș căuta prin locuri, aceleași.

Mai aproape de nori eram și de vise,
Mai țin minte adierea ce ne vorbise...
Și gustul merelor atât de moi și de dulci
Și lacrima soarelui de pe dealuri și lunci.

Ca și atunci, e un dor, un sfârșit de vară
Într-un re minor prins pe o chitară,
Mestecenii-și leagănă frunzele-n vânt...
Nu mai am de la tine nimic, niciun cuvânt.

Dan Lucian Corb 3 septembrie 2018
Volumul: Singur sub sclipiri de stele