Şi dorul de tine, de tine iubire,
E ploaia de toamnă ce sigur ştie
De-al meu suspin, de-a mea amăgire.
E ploaia de toamnă ce picură-ntruna
Şi cei doi mesteceni se-mbrăţişează
În vântul ce leagănă iarăşi struna
Acelei viori ce mă-nduioşează.
E ploaia de toamnă pe care-o-ndrăgesc
Şi nu-i nimic că nu mi-ai scris,
Eu am lăsat o lacrimă prea firesc
Pe-o foaie albă-ntr-un manuscris.
E ploaia de toamnă ce cântă-n surdină
Şi luna se-ascunde-ntre nori,
Mi-amintesc de-o vară într-o grădină
Cum visam amândoi printre flori.
Dan Lucian Corb 23 octombrie 2014
Volumul: Parfumul florilor de vară
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu