Antonella Mocanu scriitoare
Ploaia
Cerul îşi revarsă ploaia timpurie,
scăldat e pământul în senin de ape,
pierdut orizontul se îneacă
în zarea uitată.
Norii îşi încovoaie coamele întunecoase,
se ciocnesc sonor, se sfarmă-n lumină
se scutură de apa purtată de vânt
spre nemărginire.
Un strop de ploaie alunecă de pe o frunză
şi alţii-l urmează, se prind într-un dans,
se joacă în aer până ce cad pe pământ,
se culcă pe humă.
Cu degete ude, ea îmi bate-n fereastră,
vrea să vorbească cu mine,
îmi şopteşte ceva despre tine,
uşor, de ea mă apropii.
Te dezvăluie aşa cum eşti,
născut din lacrimi de ploaie,
cu suflet de stea, vei veni târziu
când ea va pleca.
Antonella Mocanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu